A treia femeie (VII) - Dintre toți, Ralf o iubise. Ca un prost.

Prinsese ca de obicei trenul de 12, împărțindu-și ziua între un acolo liniștit, din care azi nu ar fi trebuit să plece, și un aici, care-i mai rodea încă auzul în semne seci de ghinion ascuns. Își aminti vag ochii încețoșați cu care Ralf o privise între un moment de epuizare frenetică și somnul care-l lovea ca un boxer profesionist, după fiecare partidă fierbinte: “Știi că mi-ai salvat viața?”. Și se gândi mirată cum de tocmai el. 

Ralf, care își făcea planuri pe 20 de ani înainte și le revedea în fiecare zi cu adnotări gândite în miez de noapte. Cu trei copii ținuți la universități din afară, o soție grasă și certăreață ținută în puf acasă și o amantă slabă și sclifosită dosită în mătăsuri, într-un apartament din oraș. Și ea. Nenorocitul. Dintre toți, Ralf o iubise. Ca un prost. Pe bune și fără să-și dea seama o clipă ce avea în față. Și acum se-necase într-un tub de pastile, ca o femeie isterică la început de menopauză, fără bărbat în casă și viitor în față. Din cauza ei? Din cauza altora? Pe bune sau cu dedicație? Cine știa? Cui îi păsa? Ei nu.

Întinse buzele amare într-un zâmbet ironic, privind câmpia care se întindea liberă și nestingherită cât vedea cu ochii. În miez de duminică friguroasă de noiembrie, trenul se legăna gol și părăsit, lăsat în voia șinelor pe care le mânca alene cu zăngănit metalic și monoton. Nici controlorul nu trecuse măcar. Dacă ar fi luat maxi taxi, ar fi fost deja acasă. Dar o scoteau din sărite aromele țipătoare de nefericire acută, strânsă sub chipuri palide și îngândurate. Nimeni nu se gândește la momentele bune între străini transpirați, aruncați în toate părțile la curbele mai strânse, și azvârliți, pentru prima dată în viața lor, înainte, la o frână mai bruscă.

Ultima dată când făcuse o fantezie de genul ăsta aproape se sufocase între mințile rătăcite din jurul ei. Se agățase cu un început de greață-n stomac, de o studentă care-și azvârlea zulufii roșcați la fiecare zece cuvinte aruncate vesel în telefon. Vorbea tare și nepăsător, indiferentă la micile tragedii care se frământau în jurul ei, înghesuite pe scaunele vechi și tremurătoare. Fericire egoistă de adolescentă care învârte lumea în jurul ei și buclele cârlionțate în jurul degetului. 

Se întorcea atunci acasă dintr-o despărțire de fapt, și de drept, în care Bubu revenise fără voia ei la statutul de frate mai mare cu pălărie de tată adoptiv și ea, la viața dinainte. 
Bubu, care se învârtise mereu în jurul ei ca un înger păzitor cu ochi de demon, încă de când îl întâlnise prima dată, căzut într-un șanț cu țeasta spartă, și folosise banii de pâine să cheme salvarea. Maică-sa aproape o bătuse când se întorsese acasă cu mâinile ascunse în buzunarele blugilor vechi, rupți în genunchi și sclipire de salvator în priviri.

Două zile mai târziu, aceleași mâini îi tremurau ca varga după ce citise-n ziar cu ochi mari și înspăimântați, că golanul pe care ea îl salvase înfunda acum pușcăria. Era căutat de mult pentru furt și tâlhărie și poliția avusese în sfârșit noroc de-l prinsese la spital. La nici 10 ani împliniți, se culcase în noaptea aceea și multe altele după, cu lanterna aprinsă sub pernă simțindu-se căutată de toată mafia orașului.

Îl revăzuse doi ani mai târziu, înghețând fără forță pe străduța întunecată, când el îi tăiase calea sub felinarul chior și plin de muște dezorientate. I se perindase atunci prin fața ochilor toată viața ei de copil abia ieșit din șosete trei sferturi și codițe împletite. Se văzuse torturată și omorâtă în trei feluri până când reușise să-l privească în ochii care o priveau la rândul lor, calmi și zâmbitori.

-                Te-am căutat să-ți mulțumesc. Mi-ai salvat viața prințesă.

De neînțeles pentru ea atunci, Bubu apreciase cumva zilele primite pomană-n plus, dincolo de pachetul inclus cu cazare la mititica. Îl simțise din seara aceea mereu în umbra ei, și lucrurile începură să meargă ca prin farmec, mai bine. Până-n într-o zi.

A treia femeie (VI) – Intersecții fără soare

Stătea rezemată leneș de spătarul scaunului, sorbind cu buzele înfrigurate cafeaua dulce, cu extra zahăr, pe care chelnerul i-o adusese privind-o curios, cu câteva minute în urmă. Înfofolită în geaca groasă, cu gluga strânsă șnur pe lângă pielea rece a gâtului, insistase să fie servită afară, pe terasa pustie. Discreția era asigurată de tuia înaltă, încă verde închis și frigul care-i îndepărta rapid pe curajoși. Și pentru că ura norii grei care acoperiseră cerul, găsise de bun simț să le arate un deget sfidător din postura de client văratic fără simțul sezoanelor. 

Prins în echilibru tremurător, sub marginea albă și subțire a farfuriei, ziarul vechi își flutura veștile încruntate, printre poze color în nuanțe crude și imperfecte. Dintr-un landscape semi-pixelat, grotesc și nesemănând cu el, Ralf, ultimul ei studiu de caz în teren, atârna nefiresc pe un pat model Ferdinand, asemănător cu cel în care o încălzise la piept cu doar câteva săptămâni în urmă.

Oftă calm, scoțând tot aerul din plămâni. Își cântări prezența și implicarea, și simțindu-se în continuare în siguranța posturii de bob de nisip pierdut în mare, prinse între dinți ciocolata mică și amară, întinzând picioarele lungi pe sub masă. Își privi ceasul mestecând tacticos. Aproape fix.  

Prima săptămână de facultate fusese o nebunie plictisitoare. Alergătură prost organizată prin xeroxuri, în cursuri greșite și rătăcite, și modele de proiecte obținute inteligent de la cei mai mari, ca în fiecare an. Într-un final, și ea și Anuța, terminaseră prin a captura eficient pe bancheta din spate a mașinii, toate informațiile tipărite de care aveau nevoie pentru note maxime și un asistent rătăcit de profesor pe care-l interogaseră subtil și expert, la o sticlă de vin îngropată-n chipsuri picante.

Anuța se mutase de-o lună, trei județe mai la nord. După o aventură sexuală undercover la dublu, în care ea știuse de la început că totuși preferă bărbații, și Anuța simțise, dar îi plăcuse să se joace de-a neștiutoarea, dăduseră într-o relație de independență cu respect reciproc.

Se vedeau din an în paști, câte două zile la rând. Anuța o adopta vremelnic căutându-i dragoste și cununie, mai mult din gură decât din faptă, gătindu-i cinci feluri plus prăjituri în frigiderul mereu gol, și cântărind-o expertă din ochi, de sănătate fizică și mentală. Ea suporta grija cu stoicism, pentru avantajul discuțiilor fără perdea, în care ea nu trebuia să vorbească și care-i deschideau lumea închisă între cărți, cu arome originale de viață incoerentă ruptă din realitate.

Peste amintirea vagă a Anuței, o rază de soare scăpată de sus îi orbi ochii pentru o secundă. Un zgomot ușor de ușă mișcată și doi pași scurți o făcură să-și întoarcă ochii discret peste umăr, destul cât să prindă sub gene doi pantofi lucioși, de bărbat cu bani, împleticindu-se înapoi pe ușă. Se întoarse de tot încruntată, dar umbra înaltă cu contur vag de palton se îndepărtase binișor, într-un mers ciudat, printre mesele din cafeneau călduroasă.

O apăsare ușoară pe umăr o făcu să se întoarcă brusc, tresărind. Soarele dispăruse și câteva picături ezitând înspre fulgi căzură în jurul ei.

-  Săru’ mâna prințesă. Ce zi minunată ți-ai ales pentru o siestă în aer liber.

Bubu își trase lejer scaunul din fața ei și se așeză strângând mai bine haina de lână în jurul mijlocului mai puțin rotund. Ea îl privi iscoditoare, analizându-i zâmbetul prea larg întins pe chip. Bubu nu folosea saluturi de epocă decât în rarele momente în care se simțea cu musca pe căciulă. Îi împinse scurt bricheta în față și-și ascunse mâinile reci în buzunare:

-  Pe unde-ai intrat? Îl întrebă privind cercetător gardul viu, aparent compact și neatins, din jurul micului spațiu amenajat încă cu trei mese, dintre care doar a lor era ascunsă sub o umbrelă mare și urâtă.

-  E tufă prințesă, nu gard electric. M-am strecurat pe din dos. Prea multă fandoseală pentru mine, răsuflă Bubu fumul mai dens în aerul rece, săltând scurt bărbia înspre cafenea.

Se aplecă ușor și bătu de două ori cu degetul poza mare din ziar.

-  De asta tremuri aici în frig așteptându-mă pe mine? Nu te panica prințesă, n-are nici o legătură cu tine.

Ea îl privi atent urmărindu-i ochii molcomi, în care gândurile îi zâmbeau ascunzând o sclipire de ironie. Dintre toți bărbații din lume, pe Bubu nu-l putea citi, pentru că el o învățase tot și învățăcelul proverbial cumva încă nu reușise să-și întreacă profesorul. Dar îl putea simți. Pentru că o intuiție combinată inteligent cu timiditate și neîncredere, o oprise mereu din a-și dezvălui câțiva ași din mânecă. Și simțea acum că Bubu nu minte, dar nu spune tot. Și mai simțea o adiere subtilă de frică tratată lejer cu relaxare impusă. Frică de ea? Pentru ea? Pentru el? De cine?

Își termină cafeaua prinzând în colțul ochilor mâna liberă cu care Bubu își mângâia încet piciorul lăsat să atârne puțin în afara mesei, tip golan ascuns în țoale la modă. Îl mai auzi dregându-și vocea între două fumuri, și în timp ce punea ceașca goală pe masă și scoase din buzunar bancnota plasată accesibil, surprinse o tresărire trecătoare pe fruntea lui mai netedă decât a damelor întinse chirugical. Îi zâmbi asimetric, privindu-l direct:

-  Dar cu tine?

Bubu tresări, ascunzându-și ezitarea într-un zâmbet mic. Învârti pachetul de țigări, ținându-l în echilibru pe colțuri și o privi patern:

-  N-are legătura cu tine prințesă. Știi, regulile, fără întrebări. Mai mult nu pot să-ți zic. Vezi-ți liniștită de-ale tale.

Își privi voit agitat ceasul prins în curea roasă pe mâna dreaptă și se ridică precipitat:

-  Eu fug prințesă, mă așteaptă șefa, și mă taie de la porție dacă întârzii, aruncă Bubu gluma obișnuită cu același zâmbet poznaș dintotdeauna. Ar trebui să pleci și tu până nu începe ploia, adăugă făcând semn spre cerul plin. Îi mai făcu complice din ochi și dispăru printre tufele verzi la fel cum apăruse.

A treia femeie (V) - Cu Anuța în spatele vieții

Prima zi de școală, din ultimul an de coate rupte iluzoriu, și din punctul ei de vedere, total inutil, pe băncile așchiate din clădirea veche a făcultății de Psihologie. Oftă lung cu mâinile sprijinite nemulțumit în șoldurile îmbrăcate sever, în blugi cu talie joasă ascunsă sub cămașă largă călcată neglijent, cu pătrățele. 

 

Își privi bosumflată chipul inodor și voit insipid. Părul spălat proaspăt și aruncat sub strat subțire de ulei din nucă de cocos, se așeza pleoștit plicticos pe craniul rotund de păpușă, cu cărare pe dreapta. Ochelarii mari, cu rame negre, frizau la limită urâțenia, dar îi acopereau formidabil ochii expresivi și inconfundabili. Se mai privi o dată de jos în sus, în oglinda mare care îmbrăca lucioasă un perete întreg din hol și desprinzându-și ochii resemnați de propria-i persoană, luă hotărâtă geaca de blugi din cuier.

Strada era mai pustie ca de obicei și vântul rece care-o înfășură pe neașteptate pe sub gulerul cămășii, o făcu să tresare violent în timp ce pedala repede printre mașini, cu rucsacul bine prins de spatele încordat. Curbă, după curbă, legănarea lină în jocuri de echilibru îi aduse aminte de o altă dimineață, caldă, cu soarele jucându-se alintat pe mâna ei strânsă hotărât în jurul pixului pe jumătate gol.

Șoapte stresate stânga-dreapta, coate înghiontite copilărește și ghemotoace de hârtie zvârlite țintit în ceafa ei. Într-o clasă de studenți osteniți de viață, cu media de vârstă mult peste vârsta ei. Îi ignorase răbdătoare și sictirită ca întotdeauna. Încrezută, plictisitoare, mutălaucă și multe alte adjective demne de înălțimea intelectuală a colegilor ei, o învăluiau prin spate ori de câte ori părăsea sala. Ca să fie-n ton, o durea la bască. 

Era acolo să-și ia o bucată derizorie de hârtie cu ștampile și referințe oficiale. Nu să-și facă prieteni bisericuțe. Cărțile le citise pe toate de mult. Din toți anii, cu markerul colorat, învârtit nervos între degete și capacul deformat între dinți. Se ridicase atunci în înjurături șoptite și zâmbetul lasciv al profului, abia ieșit de pe băncile facultății cu jumătate de normă, și ieșise senină spre planuri calme de weekend. Pe hol, Anuța sprijinea calmă un perete de baie sordidă, fumând ascuns un chiștoc de Camel. Când o văzu, se ridică leneș și stânse țigara călcând-o apăsat cu vârful pantofilor roșii din piele, cu toc cui de profesionistă.

Îi tot zâmbise trei luni încontinuu. La început îi alungase încruntată privirea, ignorând apăsarea ochilor nevăzuți pe chipul ei mic. Printre grupuri de studenți umblând hai-hui prin curte, pe când chinuia lacătul prins fix pe lanțul de la bicicletă, într-o zi de primăvară, îi răspunsese. În cinstea examenului trecut ipotetic, o invitase la bere și spusese da. Doar ele, două ciudate inadaptate, în marea de populari și rețeliști care te întrebau în secunda doi câți bani faci și cu cine ești rudă. Când o condusese acasă în mașina veche dârdâind din toți rărunchii, râzând gutural și relaxat, printre buzele roșii care tresăreau ritmic în cârlionții negri de păr vopsit până la umeri, Anuța îi luase mâna într-a ei și i-o pusese pe picior lăsând-o acolo.

Ea o privise cinic, ca un pitic bicentenar, cu voce de copil si piele de asiatic în care nu poți citi ridurile. Își adusese aminte toate nopțile în care sufletul i se amestecase fericit sub abdomen, doar ca să rămână răstignit între stinghiile patului la plecarea lui, de fiecare dată mai puțin, și se întinsese usor suflându-i între buze respirația cu aromă de măr copt timpuriu.

Se lăsase iubită stingher, știindu-se goală de puls și de vise, apoi stătuseră până dimineață în bucătărie, cu pielea umedă lipită de scaunele acoperite pe atunci cu mușamaua clasică de magazin cu pretenții. Băuseră, fumaseră și vorbiseră prostii onomatopeice și povești scârbite de viață.

Ale Anuței. Veterană pe frontul dezamăgirilor, cu medalia optimismului fatal ținută strâns între dinți. Scuipându-i pe toți între ochi, Anuța refuza să urască viața. Pierduse un copil și un soț, într-un accident stupid de bâlci, când căzuseră amândoi din cer, pe o roată ruginită verificată prost. Fusese nebună cu acte doi ani, internată sub pastile cu halucinații de ziduri urlătoare, și colegi de cameră care testau varul pereților în fiecare dimineață direct cu capul. Într-un final se angajase bibliotecară de zi la un liceu cu program de seral. Își terminase liceul lăsat în paragină în clasa a noua cu burta la gură și venise aici să înțeleagă ce-i făcuseră interpreții minții umane timp de doi ani, pe care nu prea și-i mai aducea aminte.

La 40 de ani neîmpliniți, se căsătorise din nou cu un june prim, cu trei ani mai tânăr și cu zece mai prost, care o înșelase după șase luni de conviețuire legală cu vecina de la parter. O pistruiată cu părul rar și dinții strâmbi, dar cu țâțe mari zburlite atipic pe sub rochiile scurte purtate fără sutien. După un divorț cu cântec și un apartament pierdut între două puncte de grefier, el mersese la starea civilă cu vecina. Ea la un motel cu vedere directă de lună plină spre marginea orașului și din nou, a vieții. Trei luni mai târziu, își descoperise valențe polivante și o corupsese pe vecină să-l înșele pe fostul cu ea. Avea și acum lipită cu scotch, de un perete îmbrăcat în calciu, poza-n Polaroid, cu fața lui tâmpă de martor la o aterizare extraterestră pe pervazul de la bucătărie. Râsese cu gândul la amintire, în hohotele ei obișnuite cu ecoul, și mai trăsese adânc un fum privind-o printre gene.

-          Ține-te de tine cât poți tu de bine, pentru că restul ... sunt doar motive să te pierzi.

Și revelația veni încet, pe aripi de soare abia mijit peste poartă prinsă-n fiare groase și printre crengile risipite în frunzele de-un verde tânăr care se lăfăiau în căldura încă proaspătă a verii. O idee năstrușnică sau genială de învățăcel, o cale întinsă către suflet închis de păcătos fără preget și un plan pe trei ani cu rezultate parfumate, cum numai cei care n-au nimic de pierdut pot obține.