A treia femeie (VI) – Intersecții fără soare

Stătea rezemată leneș de spătarul scaunului, sorbind cu buzele înfrigurate cafeaua dulce, cu extra zahăr, pe care chelnerul i-o adusese privind-o curios, cu câteva minute în urmă. Înfofolită în geaca groasă, cu gluga strânsă șnur pe lângă pielea rece a gâtului, insistase să fie servită afară, pe terasa pustie. Discreția era asigurată de tuia înaltă, încă verde închis și frigul care-i îndepărta rapid pe curajoși. Și pentru că ura norii grei care acoperiseră cerul, găsise de bun simț să le arate un deget sfidător din postura de client văratic fără simțul sezoanelor. 

Prins în echilibru tremurător, sub marginea albă și subțire a farfuriei, ziarul vechi își flutura veștile încruntate, printre poze color în nuanțe crude și imperfecte. Dintr-un landscape semi-pixelat, grotesc și nesemănând cu el, Ralf, ultimul ei studiu de caz în teren, atârna nefiresc pe un pat model Ferdinand, asemănător cu cel în care o încălzise la piept cu doar câteva săptămâni în urmă.

Oftă calm, scoțând tot aerul din plămâni. Își cântări prezența și implicarea, și simțindu-se în continuare în siguranța posturii de bob de nisip pierdut în mare, prinse între dinți ciocolata mică și amară, întinzând picioarele lungi pe sub masă. Își privi ceasul mestecând tacticos. Aproape fix.  

Prima săptămână de facultate fusese o nebunie plictisitoare. Alergătură prost organizată prin xeroxuri, în cursuri greșite și rătăcite, și modele de proiecte obținute inteligent de la cei mai mari, ca în fiecare an. Într-un final, și ea și Anuța, terminaseră prin a captura eficient pe bancheta din spate a mașinii, toate informațiile tipărite de care aveau nevoie pentru note maxime și un asistent rătăcit de profesor pe care-l interogaseră subtil și expert, la o sticlă de vin îngropată-n chipsuri picante.

Anuța se mutase de-o lună, trei județe mai la nord. După o aventură sexuală undercover la dublu, în care ea știuse de la început că totuși preferă bărbații, și Anuța simțise, dar îi plăcuse să se joace de-a neștiutoarea, dăduseră într-o relație de independență cu respect reciproc.

Se vedeau din an în paști, câte două zile la rând. Anuța o adopta vremelnic căutându-i dragoste și cununie, mai mult din gură decât din faptă, gătindu-i cinci feluri plus prăjituri în frigiderul mereu gol, și cântărind-o expertă din ochi, de sănătate fizică și mentală. Ea suporta grija cu stoicism, pentru avantajul discuțiilor fără perdea, în care ea nu trebuia să vorbească și care-i deschideau lumea închisă între cărți, cu arome originale de viață incoerentă ruptă din realitate.

Peste amintirea vagă a Anuței, o rază de soare scăpată de sus îi orbi ochii pentru o secundă. Un zgomot ușor de ușă mișcată și doi pași scurți o făcură să-și întoarcă ochii discret peste umăr, destul cât să prindă sub gene doi pantofi lucioși, de bărbat cu bani, împleticindu-se înapoi pe ușă. Se întoarse de tot încruntată, dar umbra înaltă cu contur vag de palton se îndepărtase binișor, într-un mers ciudat, printre mesele din cafeneau călduroasă.

O apăsare ușoară pe umăr o făcu să se întoarcă brusc, tresărind. Soarele dispăruse și câteva picături ezitând înspre fulgi căzură în jurul ei.

-  Săru’ mâna prințesă. Ce zi minunată ți-ai ales pentru o siestă în aer liber.

Bubu își trase lejer scaunul din fața ei și se așeză strângând mai bine haina de lână în jurul mijlocului mai puțin rotund. Ea îl privi iscoditoare, analizându-i zâmbetul prea larg întins pe chip. Bubu nu folosea saluturi de epocă decât în rarele momente în care se simțea cu musca pe căciulă. Îi împinse scurt bricheta în față și-și ascunse mâinile reci în buzunare:

-  Pe unde-ai intrat? Îl întrebă privind cercetător gardul viu, aparent compact și neatins, din jurul micului spațiu amenajat încă cu trei mese, dintre care doar a lor era ascunsă sub o umbrelă mare și urâtă.

-  E tufă prințesă, nu gard electric. M-am strecurat pe din dos. Prea multă fandoseală pentru mine, răsuflă Bubu fumul mai dens în aerul rece, săltând scurt bărbia înspre cafenea.

Se aplecă ușor și bătu de două ori cu degetul poza mare din ziar.

-  De asta tremuri aici în frig așteptându-mă pe mine? Nu te panica prințesă, n-are nici o legătură cu tine.

Ea îl privi atent urmărindu-i ochii molcomi, în care gândurile îi zâmbeau ascunzând o sclipire de ironie. Dintre toți bărbații din lume, pe Bubu nu-l putea citi, pentru că el o învățase tot și învățăcelul proverbial cumva încă nu reușise să-și întreacă profesorul. Dar îl putea simți. Pentru că o intuiție combinată inteligent cu timiditate și neîncredere, o oprise mereu din a-și dezvălui câțiva ași din mânecă. Și simțea acum că Bubu nu minte, dar nu spune tot. Și mai simțea o adiere subtilă de frică tratată lejer cu relaxare impusă. Frică de ea? Pentru ea? Pentru el? De cine?

Își termină cafeaua prinzând în colțul ochilor mâna liberă cu care Bubu își mângâia încet piciorul lăsat să atârne puțin în afara mesei, tip golan ascuns în țoale la modă. Îl mai auzi dregându-și vocea între două fumuri, și în timp ce punea ceașca goală pe masă și scoase din buzunar bancnota plasată accesibil, surprinse o tresărire trecătoare pe fruntea lui mai netedă decât a damelor întinse chirugical. Îi zâmbi asimetric, privindu-l direct:

-  Dar cu tine?

Bubu tresări, ascunzându-și ezitarea într-un zâmbet mic. Învârti pachetul de țigări, ținându-l în echilibru pe colțuri și o privi patern:

-  N-are legătura cu tine prințesă. Știi, regulile, fără întrebări. Mai mult nu pot să-ți zic. Vezi-ți liniștită de-ale tale.

Își privi voit agitat ceasul prins în curea roasă pe mâna dreaptă și se ridică precipitat:

-  Eu fug prințesă, mă așteaptă șefa, și mă taie de la porție dacă întârzii, aruncă Bubu gluma obișnuită cu același zâmbet poznaș dintotdeauna. Ar trebui să pleci și tu până nu începe ploia, adăugă făcând semn spre cerul plin. Îi mai făcu complice din ochi și dispăru printre tufele verzi la fel cum apăruse.