A treia femeie (V) - Cu Anuța în spatele vieții

Prima zi de școală, din ultimul an de coate rupte iluzoriu, și din punctul ei de vedere, total inutil, pe băncile așchiate din clădirea veche a făcultății de Psihologie. Oftă lung cu mâinile sprijinite nemulțumit în șoldurile îmbrăcate sever, în blugi cu talie joasă ascunsă sub cămașă largă călcată neglijent, cu pătrățele. 

 

Își privi bosumflată chipul inodor și voit insipid. Părul spălat proaspăt și aruncat sub strat subțire de ulei din nucă de cocos, se așeza pleoștit plicticos pe craniul rotund de păpușă, cu cărare pe dreapta. Ochelarii mari, cu rame negre, frizau la limită urâțenia, dar îi acopereau formidabil ochii expresivi și inconfundabili. Se mai privi o dată de jos în sus, în oglinda mare care îmbrăca lucioasă un perete întreg din hol și desprinzându-și ochii resemnați de propria-i persoană, luă hotărâtă geaca de blugi din cuier.

Strada era mai pustie ca de obicei și vântul rece care-o înfășură pe neașteptate pe sub gulerul cămășii, o făcu să tresare violent în timp ce pedala repede printre mașini, cu rucsacul bine prins de spatele încordat. Curbă, după curbă, legănarea lină în jocuri de echilibru îi aduse aminte de o altă dimineață, caldă, cu soarele jucându-se alintat pe mâna ei strânsă hotărât în jurul pixului pe jumătate gol.

Șoapte stresate stânga-dreapta, coate înghiontite copilărește și ghemotoace de hârtie zvârlite țintit în ceafa ei. Într-o clasă de studenți osteniți de viață, cu media de vârstă mult peste vârsta ei. Îi ignorase răbdătoare și sictirită ca întotdeauna. Încrezută, plictisitoare, mutălaucă și multe alte adjective demne de înălțimea intelectuală a colegilor ei, o învăluiau prin spate ori de câte ori părăsea sala. Ca să fie-n ton, o durea la bască. 

Era acolo să-și ia o bucată derizorie de hârtie cu ștampile și referințe oficiale. Nu să-și facă prieteni bisericuțe. Cărțile le citise pe toate de mult. Din toți anii, cu markerul colorat, învârtit nervos între degete și capacul deformat între dinți. Se ridicase atunci în înjurături șoptite și zâmbetul lasciv al profului, abia ieșit de pe băncile facultății cu jumătate de normă, și ieșise senină spre planuri calme de weekend. Pe hol, Anuța sprijinea calmă un perete de baie sordidă, fumând ascuns un chiștoc de Camel. Când o văzu, se ridică leneș și stânse țigara călcând-o apăsat cu vârful pantofilor roșii din piele, cu toc cui de profesionistă.

Îi tot zâmbise trei luni încontinuu. La început îi alungase încruntată privirea, ignorând apăsarea ochilor nevăzuți pe chipul ei mic. Printre grupuri de studenți umblând hai-hui prin curte, pe când chinuia lacătul prins fix pe lanțul de la bicicletă, într-o zi de primăvară, îi răspunsese. În cinstea examenului trecut ipotetic, o invitase la bere și spusese da. Doar ele, două ciudate inadaptate, în marea de populari și rețeliști care te întrebau în secunda doi câți bani faci și cu cine ești rudă. Când o condusese acasă în mașina veche dârdâind din toți rărunchii, râzând gutural și relaxat, printre buzele roșii care tresăreau ritmic în cârlionții negri de păr vopsit până la umeri, Anuța îi luase mâna într-a ei și i-o pusese pe picior lăsând-o acolo.

Ea o privise cinic, ca un pitic bicentenar, cu voce de copil si piele de asiatic în care nu poți citi ridurile. Își adusese aminte toate nopțile în care sufletul i se amestecase fericit sub abdomen, doar ca să rămână răstignit între stinghiile patului la plecarea lui, de fiecare dată mai puțin, și se întinsese usor suflându-i între buze respirația cu aromă de măr copt timpuriu.

Se lăsase iubită stingher, știindu-se goală de puls și de vise, apoi stătuseră până dimineață în bucătărie, cu pielea umedă lipită de scaunele acoperite pe atunci cu mușamaua clasică de magazin cu pretenții. Băuseră, fumaseră și vorbiseră prostii onomatopeice și povești scârbite de viață.

Ale Anuței. Veterană pe frontul dezamăgirilor, cu medalia optimismului fatal ținută strâns între dinți. Scuipându-i pe toți între ochi, Anuța refuza să urască viața. Pierduse un copil și un soț, într-un accident stupid de bâlci, când căzuseră amândoi din cer, pe o roată ruginită verificată prost. Fusese nebună cu acte doi ani, internată sub pastile cu halucinații de ziduri urlătoare, și colegi de cameră care testau varul pereților în fiecare dimineață direct cu capul. Într-un final se angajase bibliotecară de zi la un liceu cu program de seral. Își terminase liceul lăsat în paragină în clasa a noua cu burta la gură și venise aici să înțeleagă ce-i făcuseră interpreții minții umane timp de doi ani, pe care nu prea și-i mai aducea aminte.

La 40 de ani neîmpliniți, se căsătorise din nou cu un june prim, cu trei ani mai tânăr și cu zece mai prost, care o înșelase după șase luni de conviețuire legală cu vecina de la parter. O pistruiată cu părul rar și dinții strâmbi, dar cu țâțe mari zburlite atipic pe sub rochiile scurte purtate fără sutien. După un divorț cu cântec și un apartament pierdut între două puncte de grefier, el mersese la starea civilă cu vecina. Ea la un motel cu vedere directă de lună plină spre marginea orașului și din nou, a vieții. Trei luni mai târziu, își descoperise valențe polivante și o corupsese pe vecină să-l înșele pe fostul cu ea. Avea și acum lipită cu scotch, de un perete îmbrăcat în calciu, poza-n Polaroid, cu fața lui tâmpă de martor la o aterizare extraterestră pe pervazul de la bucătărie. Râsese cu gândul la amintire, în hohotele ei obișnuite cu ecoul, și mai trăsese adânc un fum privind-o printre gene.

-          Ține-te de tine cât poți tu de bine, pentru că restul ... sunt doar motive să te pierzi.

Și revelația veni încet, pe aripi de soare abia mijit peste poartă prinsă-n fiare groase și printre crengile risipite în frunzele de-un verde tânăr care se lăfăiau în căldura încă proaspătă a verii. O idee năstrușnică sau genială de învățăcel, o cale întinsă către suflet închis de păcătos fără preget și un plan pe trei ani cu rezultate parfumate, cum numai cei care n-au nimic de pierdut pot obține.