A treia femeie (VII) - Dintre toți, Ralf o iubise. Ca un prost.

Prinsese ca de obicei trenul de 12, împărțindu-și ziua între un acolo liniștit, din care azi nu ar fi trebuit să plece, și un aici, care-i mai rodea încă auzul în semne seci de ghinion ascuns. Își aminti vag ochii încețoșați cu care Ralf o privise între un moment de epuizare frenetică și somnul care-l lovea ca un boxer profesionist, după fiecare partidă fierbinte: “Știi că mi-ai salvat viața?”. Și se gândi mirată cum de tocmai el. 

Ralf, care își făcea planuri pe 20 de ani înainte și le revedea în fiecare zi cu adnotări gândite în miez de noapte. Cu trei copii ținuți la universități din afară, o soție grasă și certăreață ținută în puf acasă și o amantă slabă și sclifosită dosită în mătăsuri, într-un apartament din oraș. Și ea. Nenorocitul. Dintre toți, Ralf o iubise. Ca un prost. Pe bune și fără să-și dea seama o clipă ce avea în față. Și acum se-necase într-un tub de pastile, ca o femeie isterică la început de menopauză, fără bărbat în casă și viitor în față. Din cauza ei? Din cauza altora? Pe bune sau cu dedicație? Cine știa? Cui îi păsa? Ei nu.

Întinse buzele amare într-un zâmbet ironic, privind câmpia care se întindea liberă și nestingherită cât vedea cu ochii. În miez de duminică friguroasă de noiembrie, trenul se legăna gol și părăsit, lăsat în voia șinelor pe care le mânca alene cu zăngănit metalic și monoton. Nici controlorul nu trecuse măcar. Dacă ar fi luat maxi taxi, ar fi fost deja acasă. Dar o scoteau din sărite aromele țipătoare de nefericire acută, strânsă sub chipuri palide și îngândurate. Nimeni nu se gândește la momentele bune între străini transpirați, aruncați în toate părțile la curbele mai strânse, și azvârliți, pentru prima dată în viața lor, înainte, la o frână mai bruscă.

Ultima dată când făcuse o fantezie de genul ăsta aproape se sufocase între mințile rătăcite din jurul ei. Se agățase cu un început de greață-n stomac, de o studentă care-și azvârlea zulufii roșcați la fiecare zece cuvinte aruncate vesel în telefon. Vorbea tare și nepăsător, indiferentă la micile tragedii care se frământau în jurul ei, înghesuite pe scaunele vechi și tremurătoare. Fericire egoistă de adolescentă care învârte lumea în jurul ei și buclele cârlionțate în jurul degetului. 

Se întorcea atunci acasă dintr-o despărțire de fapt, și de drept, în care Bubu revenise fără voia ei la statutul de frate mai mare cu pălărie de tată adoptiv și ea, la viața dinainte. 
Bubu, care se învârtise mereu în jurul ei ca un înger păzitor cu ochi de demon, încă de când îl întâlnise prima dată, căzut într-un șanț cu țeasta spartă, și folosise banii de pâine să cheme salvarea. Maică-sa aproape o bătuse când se întorsese acasă cu mâinile ascunse în buzunarele blugilor vechi, rupți în genunchi și sclipire de salvator în priviri.

Două zile mai târziu, aceleași mâini îi tremurau ca varga după ce citise-n ziar cu ochi mari și înspăimântați, că golanul pe care ea îl salvase înfunda acum pușcăria. Era căutat de mult pentru furt și tâlhărie și poliția avusese în sfârșit noroc de-l prinsese la spital. La nici 10 ani împliniți, se culcase în noaptea aceea și multe altele după, cu lanterna aprinsă sub pernă simțindu-se căutată de toată mafia orașului.

Îl revăzuse doi ani mai târziu, înghețând fără forță pe străduța întunecată, când el îi tăiase calea sub felinarul chior și plin de muște dezorientate. I se perindase atunci prin fața ochilor toată viața ei de copil abia ieșit din șosete trei sferturi și codițe împletite. Se văzuse torturată și omorâtă în trei feluri până când reușise să-l privească în ochii care o priveau la rândul lor, calmi și zâmbitori.

-                Te-am căutat să-ți mulțumesc. Mi-ai salvat viața prințesă.

De neînțeles pentru ea atunci, Bubu apreciase cumva zilele primite pomană-n plus, dincolo de pachetul inclus cu cazare la mititica. Îl simțise din seara aceea mereu în umbra ei, și lucrurile începură să meargă ca prin farmec, mai bine. Până-n într-o zi.