Dupa 30 de ani (I) - Zhă begining

Nu mai pusesem niciodata in viata mea de adult copt in floarea varstei, piciorul pe un vas de croaziera. Eram o fiinta prin absolut de uscat, desi nascuta intr-o zodie in profunzime de apa. De fapt, nici nu vazusem unul de aproape pana atunci. Sau live cum spune engleza noastra de import. Cand l-am zarit in portul pe care-l facea sa para chinuit de neincapator, mi s-a taiat rasuflarea ca prima data cand m-am urcat, ever, intr-un lift cu pereti de sticla, la etajul 20, si mi-a trecut toata viata prin fata ochilor, din perspectiva unei muste care se indreapta vertiginos cu tendinta de lipire spre asfalt. 

Era mai mare decat un stadion de fotbal, din cate imi aduceam eu metric aminte de la ultima aventura de la 11 metri in direct. Strălucea tot în soare, într-un lux sfidător, ca un mic oraș cu propriul sistem de guvernământ, sau cel puțin propria trezorerie, acoperind întreg orizontul. Pur si simplu imens. În ciuda rațiunii intrinseci care nu mă părăsea nici în cele mai fierbinți momente, m-am trezit intrebandu-ma cum Doamne de pluteste pe apa. Probabil cantarea tone.

-         Uau, am auzit-o pe Ella si m-am intors in timp ce-mi inchideam falca atarnata a paguba, doar ca sa izbunesc in ras. Ramasese si ea cu gura cascata descoperindu-si dintii albi, perfecti turnati, incadrati de buzele pline, cafenii, deschise a maxima mirare. S-a uitat la mine si am inceput sa radem amandoua.

-         Oh, my God, I think I’m falling, ce e asta frate? Au luat Hiltonul si l-au pus pe apă? am exclamat ca un copil ramas fara cuvinte, care refuza sa taca din gura si spune prima prostie care-i vine in cap. Era ceva in mine care se trezea de fiecare data cand eram plecata din tara si ma zbenguiam intr-un loc in care stiam ca nu ma cunoaste nimeni, si banuiam ca putini inteleg o iota din ce vorbesc. Libertatea nerusinata care se naste in lipsa tragerii morale la raspundere. Cand stii ca imaginea ti-e protejata de anonimat si simti ca poti fi oricine vrei, pentru ca nimeni nu stie cine esti.

-         Multumesc din nou ca m-ai luat cu tine, cred ca o sa fie fantastic, mă îmbrățisă Ella cu gura până la urechi, tot cam pe unde umblau și ale mele.

Ce Disneylad, care Paris, cine-i Veneția pirandă? Mirosul aspru si proaspat al oceanului care ne mangaia chipurile fericite, era in clipa aceea perfectiunea infinitului inchisa intr-un glob de sticla, special pentru noi doua.

-         Cu cine altcineva sa impart asa ceva? i-am spus cu drag deschizand larg bratele intr-un gest eminamente latin, si furat de restul, de estimare a bogatiei care umple o copilarie naiva. Multumesc ca ai venit.

-         Ce pot sa zic, m-am sacrificat ce-i drept, o sa fie greu tare sa indur asa ceva. Ochii de culoarea zaharului ars ii straluceau vesel in soare.

I-am zambit gandindu-ma din nou cat de norocoasa eram sa o am ca prietena. Avea o piele fina, de culoarea cafelei cu lapte, consumata zilnic ca pe un ritual inevitabil, care nu facea diferenta intre vara si iarna, ramand mereu luminoasa si proaspata. Ochii mari, de un caprui ciudat erau strabatuti de irizatii aurii si parul lung care ii atrana drept, negru si greu, pentru arareori reusea sa-si gaseasca clame sau elastice destul de mari si solide ca sa-l tina prins. Era eleganta, feminina si mereu imbracata perfect. Ea era nascuta toamna tarziu si eu primavara devreme. Superficial, eram la fel de diferite ca cele doua anotimpuri, in profunzime, eram doua crengi in acelasi copac. 

Pe cat de fina era structura ei osoasa pe atat de proeminenta si solida era a mea. Parul meu cuminte, saten inchis cu usoare irizatii castanii, imi ajunge abia pana la umeri de cand imi facusem curaj sa il las lung. Nu ma puteam mandri cu un ten masliniu, insa clar nici alb nu era. Cei 25% din sangele meu proveniti de la obscura strabunica tiganca a carei poveste nu reusisem inca sa o aflu, dadeau pielii mele culoarea caramel odata cu primele raze ale verii. Ochii mei au fost din prima clipa albastri. Nu ca cerul, nici ca marea sau alte elemente fantastice ale lumii. Un albastru comun si general, si frustrant de expresiv exact cand nu era momentul.

Aveam insa in comun tinuta atletica, formata de ultimele luni de mers intensiv la sala, un trecut vrafuit in coate pe acelasi mese, acelasi simt ciudat al umorului si o vara intreaga pe care sa o umplem cu amintiri de neuitat.

Iata-ne ajunse si in terminalul pentru pasageri, galagioase si emotionate peste masura, ca doua gaite, ignorandu-ne cu desavarsire varsta adulta si pretentiile de buna crestere. Am lasat bagajele etichetate cu grija. Nu de alta, dar nu vroiam sa riscam sa ramanem fara costumele de baie pe care le pescuisem la o reducere senzationala in Mall. Am facut check-in-ul, si cu pretioasele carduri de acces in mana, ne-am indreptat catre ceea ce ne doream sa fie marea aventura a verii. Nici prin cap nu-mi trecea sa am grija ce-mi doresc.