miercuri, 8 octombrie 2014

Dupa 30 de ani (II) - Intalnire de gradul 3




Stăteam întinsă în patul incredibil de mare și confortabil, ascultând zgomotul tăcut al valurilor,în timp ce simțeam, sau cel puțin așa mi se părea, alunecarea lină a vasului peste întinsul oceanului. După un prânz de-a dreptul copios, pe care îl mai simțeam încă ghemuit în coșul pieptului, semn de lăcomie majoră și inexplicabilă, ne retrăsesem în cabină pentru un foarte puțin meritat, dar extrem de necesar, somn de amiază. 


Ella respira liniștită în patul ei cu zâmbetul pe buze. Îi priveam chipul senin, încercând să-mi dau seama dacă zâmbetul se datora creveților în sos de ananas, cu care ne înfruptasem până am simțit că nu ne mai putem ridica de pe scaun. Sau poate tipului cu ochi căprui, migdalați, care o căutase cu privirea pe tot parcursul prânzului, printre frunzele răsfirate de portocale și mandarine, și turnurile de banane încolăcite ezoteric pe fiecare masă.
M-am întors cu fața în sus pentru a 10 oară în nici 2 minute. Lipit de tavan, un ventilator stil Casablanca cu palete de lemn prețios, care se roteau în ritm de elicopter setat pe viteză de croazieră, se grăbea să-mi alunge gândurile înainte de a începe să prindă formă. Fără gânduri, fără vise și fără somn, m-am ridicat încet, hotărâtă să renunț la încercarea de a închide ochii. Am luat telefonul, am aruncat pe mine o pereche de pantaloni scurți, albi, și un maiou legat dupa gât, și am ieșit în vârful picioarelor, cu gândul de a mă familiariza cât de cât cu gigantul de navă în care mă simțeam ca în burta unei balene de lux.
Daca nu m-aș fi uitat în depărtare ca să văd apa care ne înconjura din toate părțile, aș fi putut jura că sunt într-un Mall gigantic în aer liber. Cafenele, baruri, ringuri de dans, zeci de sezlonguri aliniate artistic, umpleau puntea de o parte și de alta. Oamenii curgeau pe lângă mine vorbind veseli și gesticulând agitați. Ele bronzate, în costume de baie care probabil costau mai mult decât chiria mea pe două luni, ei, galanți, în pantaloni scurți cu tricouri polo. Pentru câteva minute m-am simțit ca în Marele Gatsby. O chelneriță depașită de situație, cu tava de pahare tremurând în mână, strecurându-mă printre invitatți. 
M-am retras puțin într-o parte, ca saă verific harta nu prea amanunțită de pe pliantul pe care-l țineam atât de strâns în mână, încât mi se lipise de palmă.  Am privit ezitând în jur ca să-mi dau seama unde mă aflam, și am intrat ... ei, da, în bibliotecă. Îmi imaginam deja râsul molipsitor al Ellei. „Ce caută o biblioteca pe un vas de croazieră? Cine naiba vine în croaziera să citească?”
Se părea că nimeni, pentru că sala uriașă, plină de rafturi înalte, umplute cu cărți în coperți din piele, era goală. Dar dacă tot eram acolo, și dacă tot nu era nimeni ...
Am început să străbat încet covorul plușat care acoperea podeaua bibliotecii ascunzându-mi pașii aproape complet. M-am suprins gândindu-mă la mica bibliotecă de acasă, de unde mă aprovizionasem atâția ani cu destinații care mai de care mai exotice, pentru imaginația mea neastâmpărată. Era organizată cam pe aceleași secțiuni, standard probabil, doar că totul era aici de calitatea I, și aproape spunea cu voce tare și nasul pe sus acest lucru.
Îmi plăcuse dintotdeauna liniștea bibliotecilor. Întreruptă doar arareori de voci șoptite, de zgomotul uscat și nerăbdător al paginilor întoarse febril, sau de bufnetul înfundat al unei cărți scăpate emoționat de tineri ajunși acolo pentru prima oară. Îmi plăcea mirosul de mii de vieți, adunate în același loc de minți deschise și mâini strângând cu pasiune necontrolată penițe, stilouri, pixuri, sau alergând frenetic pe taste zumzăitoare de mașini de scris.
Strânsă ghem, într-un fotoliu vechi acoperit cu husă de catifea roșie, lăsându-mi din când în când privirea să hoinărească pierdută pe șuvițe de soare în care praful dansa zâmbind, străbătusem ani de zile,întreaga lume, fără să fac un pas.
Și acum eram acolo, într-un palat dansând pe ape, într-o replică imperfectă, de lux, a celei mai frumoase părți din propria mea copilărie.
Mi-am dus încântată mâinile la spate, și am început să mă plimb printre rândurile de cărți cu pași mari și răbdători, așa cum făcea bătrânul nostru profesor de matematică de liceu, de cate ori ne dădea o problemă cu rezolvare simplă, dar ascunsă minților placide.
 „Daca aș fi cartea perfectă pentru citit intr-o croazieră, ce carte aș fi?” M-am trezit făcând farmece-n gând. Pe un cotor de carte, Sandra Brown răsări subit în fața ochilor într-o laterală incredibil de vizibilă. Și o dată cu ea, aceeași senzație de jenă juvenilă pe care o atașasem numelui. E incredibil cât de puternic se imprimă sufletului prima trăire reală pe care o avem în legatură cu o persoană sau un lucru. Straturile de ani și experiențe care trec mai apoi peste noi rămân, oricât de multe ar fi, doar fașii diafane și temporare, acoperind incomplet o fundație săpată implacabil în suflet.
Am întins mâna scoțând cartea și dând la o parte de pe copertă un fir imaginar de praf. Era un exemplar din aceeași carte pe care o primisem cadou de la mama printr-o încurcătură a vieții, sau un sfat neînțeles de colegă bine intenționată, și care-mi ajunsese sub ochii de copilă, fără a fi citită mai întâi de vreunul dintre ai mei părinți. Stupoare și jenă generală, după citire, și exclus discutarea cărții la cină. Dar răul, sau binele, fusese deja făcut. Și-asa începuse drumul meu timid și nesigur de adolescentă, spre femeia din mine. I-am zâmbit nostalgic răsfoind-o în grabă. Dar, cu atâția oameni în jur, într-o călătorie care putea foarte bine fi unică într-o viata de om, cititul părea cumva o activitate puțin probabilă.
-         Vă pot ajuta cu ceva?
Panică cu inima sărind agitată în piept, și cartea, pe care nu apucasem să o pun la loc, cazu jos lângă picioarele mele cu un bufnet sec și lipicios, deloc demn de conținutul paginilor și statura autoarei. Mă întorc surprinsă, și din nou buf. Inima mea de data asta, și probabil și puțin din creier, pentru că am clipit mecanic de 3 ori înainte să pot vorbi.
În fața mea se afla, probabil, unul dintre cele mai magnifice exemplare masculine ale întregului vas, deși aș fi îndrăznit să extind aria fără mari probleme de conștiință. Ochii de albastrul oțelului, ușor amuzați, maxilare puternice, părul blond cenușiu puțin grizonat, umerii lați și o înălțime care mă făcea să mă bucur că nu sunt mai aproape, pentru că m-ar fi durut gâtul uitându-mă în sus la el. Se ridica cu nonșalanță cam cu 2 capete deasupra capului meu momentan paralizat cognitiv. Am simțit cum încep să mi se încordeze sprâncenele în binecunoscuta mea expresie de evaluare-respingere a bărbaților care intră în categoria „too good to be true” supranumită și „are you talking to me?” și neuronii au început din nou să funcționeze ca după un reset executat cu succes.
-         Aaa, nu, mulțumesc, doar mă uitam.
Și am dat să mă întorc la umbra sigură și normală a raftului de cărți, când coada ochiului îmi spuse că individul, botezat instant și semnificativ cu nume de cod Adonis, se apropia de mine. Mai întâlnisem de multe ori exemplare de muzeu din specia masculului feroce de tip Playboy, și știam din experiență că nu eram genul de pradă care să-i atragă atenția. Figura mea de șoricel de stepă, prins la mai mult de un metru de cuib, atrăgea mai curând motanii bonomi sau leneși, care nu (mai) aveau resursele sau interesul vânătorii de antilope tinere și agile prin întinderile savanei.
Deci, de ce se apropie? Nimerisem cumva în sectorul cu comoara ascunsă a bibliotecii? Dar Adonis se opri lângă mine, se aplecă galant și, culmea ironiei cu riduri de spațiu și timp, ridică nedumerit cartea pe care tocmai o scăpasem din mână, și pe care o înjuram acum gospodărește în gând, in timp ce simteam cum mi se urca sangele in obraji. Instant, inconstient, incontrolat si al naibii de enervant. O alta probabil ar fi profitat de ocazie ca sa-l invite la o cafea, pranza, cina sau tigara de dupa. Putine lucruri pe lumea asta puteau fi un liant atat de flexibil si eficace in dezghetarea ghetii si deznodarea limbilor ca cel pe care destinul mi-l oferea mie pe tava. Eu insa, ma transformasem extrem de natural si firesc, intr-un foarte bine educat exemplar de tomata.
-         Interesanta alegere. O luati sau o aduceti?
„Poftim?” Clipesc din nou, tamp, asteptand sa ma trezesc in curentul inviorator al aerului amestecat elegant de ventilatorul tavanului din cabina. Dar ochii albastri sunt tot acolo si culmea, ma privesc curios, desi amuzamentul n-a disparut.
-         Nu m-am hotarat inca ce carte sa iau, doar ma uitam.
I-am raspuns sec si eficient, intinzand mana cu un gest automat si usor dezaxat, sa iau infama carte care ii daduse subiect de discutie, pentru a o pune cuminte la loc. Numai ca intr-un aparent neasteptat, Adonis inca nu se hotarase sa se desparta de ea, si ezitarea de o clipa-i deveni un gand continuu, pentru ca am ramas amandoi tragand de „interesanta” mea alegere.
-         Atunci pot sa spun ca v-o recomand cu caldura. Este foarte bine scrisa, imi spuse relaxat cu un accent pe „foarte” care deja incepuse sa-mi ingusteze ochii ca in „hunii si tatarii”, dar si sa-mi faca inima sa bata putin mai repede. Bineinteles ca mama natura il inzestrase si cu o voce pe masura aspectului, cu un ton cald si invaluitor, stricat usor doar de o coarda care zdranganea ironic in urechea mea dreapta.
-         Avem de asemenea si o sectiune video foarte bine pusa la punct. Daca doriti, va pot ajuta sa alegeti ceva potrivit.
„What? Imi propune cumva un film porno? Cred ca n-am inteles eu bine.” Si enumerand in minte ca la recapitularea la geografie, toate fazele in care interpretasem gresit intentiile vreunui june ratacit amoros, am decis ca da, intr-una din realitatile paralele, logice si rationale posibile, probabil ma insel. Dar desi puteam sa jur cu mana infipta apocaliptic in flacari, ca fata mea se desena clar in cute de iritare, cel putin in jurul ochilor, si intr-un concret vehement pe frunte, Adonis se simti incurajat sa continue.
-          -       Desi ... genul asta de filme se vad mai bine in doi.
„Are you kidding me? Deci asta era in neregula cu el.” Si am auzit virtual in urechi roata norocului bifand trumfatoare raspunsul castigator. Turme de mistreti alergau grohaind galagiosi prin spatele ochilor mei, desi cu greu mi-as fi putut imagina cum de ar fi putut avea vreunul ochii atat de albastri.
-          Ce-ati spune daca am lua cina impreuna diseara si sa discutam mai multe despre cum va puteti petrece timpul cat mai placut pe acest vas? Sau sa nu discutam, adauga dupa o scurta pauza interpretand probabil total gresit tacerea mea, ca semn de incantare suprema si emotie gatuita in rasuflare taiata de entuziasm.
„You just don’t know when to quit. Do you?”
-         Multumesc, dar am alte planuri, am zis cat de rece si categoric am putut, si am tras cu succes cartea din mana lui, ocupandu-ma cu asezarea la locul ei in raft pentru a-i da timp sa dispara.
De-as fi avut eu norocul asta. Individul era tot acolo cu un zambet pana la urechi, pe care nu l-am inteles, dar nici nu aveam de gand sa ma chinui prea mult. Probabil credea ca o fac pe interesanta inaccesibila. I-am zis un „La revedere”, in care am pus tot ce aveam ca sa sune a „Adio”, si m-am indreptat hotarata pe langa el, tintind iesirea din biblioteca.
-         Macar un numar de telefon?
L-am auzit spunand, chiar cand treceam prin dreptul lui, si i-am simtit ca prin vis mana pe incheietura mea dreapta. „Big mistake. Big. Big. Huge”. N-am sa stiu niciodata ce s-a intamplat mai exact. Cand m-am intors, cum m-am intors, ce-am facut si cand am facut-o. Reflexele de care m-am rugat atatia ani sa-si faca treaba in stres si transpiratie de concurs cu premii niciodata luate, au intrat pe automat tocmai atunci. In secunda urmatoare, Adonis cel glumet cadea la pamant cu un mare buf care a rasunat in toata incaperea, facand cartile sa tremure elegant pe rafturi.
Oops! Am ramas interzisa uitandu-ma la el, la fel de mirata ca ochii albastri care clipeau de data asta complet zapaciti de modificarea perspectivei la orizontala. Era prima data cand folosisem ce stiam in afara orarului, devenind in mod pragmatic violenta intre civili. Rusinea imi imbujora obrajii. Triumful imi umfla inima ca pompa de la bicicleta. L-am privit panicata pentru o secunda, avand tendinta sa-l ajut sa se ridice. Apoi m-am indreptat de spate, am tras aer in piept hotarata si m-am indreptat, mai repede decat as fi dorit, spre iesirea din biblioteca.
-         Multumesc pentru invitatie, dar pe bune ca am alte planuri.
O data iesita prin usile glisante, m-am indreptat ca un robotel pe pilot automat spre zona in care era cabina noastra, tragand adanc in piept aerul proaspat, fara a mai sta sa-mi dau seama daca in spatele meu biblioteca rasunase de rasul lui puternic, sau doar mi se paruse mie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu