luni, 8 septembrie 2014

Should I stay, or should I go



Împărțiți de atâta timp totul, încât nu-ți mai aduci aminte ce gust are mâncarea pusă într-o singură farfurie, cum arată camera fără hainele lui sau cum ești tu fără el așteptându-te să vii. Salteaua îi păstrează de mult forma, care se adâncește pe partea lui cu câțiva milimetri în fiecare lună, la fel cum tot mai multe din cuvintele și gândurile tale par izvorâte dintr-o bibliotecă comună pe care nu-ți mai aduci aminte când ați cumpărat-o. 



Sursa foto: http://gcaptain.com

Îl privești dimineața în oglindă în timp ce scapă de spuma albă de pe obraji, împărțind aceeași chiuvetă cu pasta ta de dinți, și începi să observi că chipul tău seamănă tot mai mult cu al lui, și te trezești privindu-l ca pe un frate vitreg descoperit de curând.
Vă înțelegeți din semne pentru că ați purtat deja toate discuțiile de mii de ori și rezolvați acum problemele în tăcere doar din priviri. Casa n-a mai răsunat de mult de certuri aprinse, glume vulgare sau țipete entuziaste de surpriză, pentru că deja vă cumpărați cadourile din liste eficiente pregătite din timp. 

Și te trezești întrebându-te de ce nu mai cântă muzica. Obișnuiați să dansați în fiecare seară ca doi nebuni îndrăgostiți, în fața geamului deschis, cu vântul încâlcindu-vă părul în lumina stinsă a felinarului de pe trotuar. Acum schimbați elegant facturi, liste, planuri de concediu și sărutări atente. Până și sexul e așezat strategic în noaptea în care nu ieșiți, înainte de ziua în care el merge la sală, dar nu înainte de după amiaza în care tu mergi la spa. 

Totul alunecă lin ca apa unui lac peste care vântul a uitat să mai bată. Firicele subțiri de plante au început să-i acopere nestingherită suprafața și simți că le poți vedea rădăcinile așa cum privești în sus, spre cerul albastru și senin, care ajunge prin apa limpede până la tine. Și te gândești că e plăcut să faci pluta, să te lași în voia apei călâi, să lași timpul să treacă fără să-l măsori. Dar acum simți că ai făcut un cârcel la picior și tot corpul vrea să se încordeze. Te cuprinde teama, pentru că știi că dacă te încordezi, ai să te scufunzi și n-ai mai înotat de atâta timp, încât nu mai știi cum. 

Și atunci te zbați pentru aer, și lovești apa cu mâinile agitate ca o pasăre care își aduce aminte să zboare. Te ridici brusc în picioare cu apa șiroindu-ți pe față, vântul bătându-ți în păr și inima bubuind de emoție, ușurată că apa e doar până la genunchi. Îl vezi întins mai încolo liniștit, cu fruntea acoperită de un pâlc de alge și chipul relaxat într-un zâmbet hoinar, și stai nemișcată întrebându-te dacă să pleci, sau să-l împingi în apă.

2 comentarii: