Mister Right

“Mamă, cum ai știut că tata e bărbatul potrivit pentru tine?” întreabă o zână blondă cu păr cârlionțat și ochi albaștri ca marea într-un film pe care l-am salvat în lista “I am an incurable romantic, at least on paper”. Răspunsul mamei e dezarmant: “Era foarte drăguț”.

 Sursa foto: http://s1.favim.com

E o treabă tare complicată iubirea asta. Sau cel puțin așa ne mângăiem sufletul în fiecare seară când îi explicăm de ce n-am găsit-o încă. Am evoluat de la trăitul în peșteri, și călătorii cu caleașca, la avioane supersonice și ecrane mici prin care ne putem vedea de la mii de kilometri distanță. Dar adevărul e că nu am reușit încă să ne vedem mai bine decât atunci când stăteam împreună în jurul focului, așteptând ca bărbatul să vină de la vânătoare. 

Am fost învățați să ne hrănim cu iluzii și cea mai periculoasă dintre toate este iluzia perfecțiunii. Tu îl cauți pe „right guy”, și el o caută pe „the right girl”, și între timp pierdeți timpul împreună nereușind să mai fiți suficient de atenți unul la celălalt. 

Faci o listă într-un sertar al minții la care după fiecare dorință îndeplinită pe care îți dai seama că ți-ai pus-o strâmb, mai adaugi câte ceva: să aibă încredere în mine, să nu mă mintă, să nu mă înșele, să aibă un job bun, să nu-și arunce șosetele pe jos ... Și încet, încet, tai fără să-ți dai seama toți bărbații de pe planetă. 

Pentru că după spunea Robin Williams într-un alt film de care sunt dependentă cel puțin o dată pe an:

“You’re not perfect, sport, and let me save you the suspense: this girl you’ve met, she’s not perfect either. But the question is whether or not you’re perfect for each other.”

Folosești lista greșită, dar continui să speri că poți s-o faci mai bună. Inima îți spune potrivit și tu tot îi dai înainte cu perfecțiunea, lumina de la capătul tunelului și curcubeul lângă care te așteaptă unicornul cu stea în frunte. Dacă mintea și-ar ține gura pentru o secundă, ți-ai da seama că chestionarul tău real e ascuns între două atrii și două ventricule și are forma unei cărămizi lego. 

Că vă certați ca doi nebuni și vă culcați spate în spate la margini de pat, dar dimineața te trezești cumva tot în brațele lui.

Că pleacă trântind ușa, dar mereu se întoarce.

Că te scoate din minți zilnic. Dar când n-o face te simți părăsită.

Că dacă nu și-ar arunca hainele pe jos, nu ai avea de ce să te apleci.

Că atunci când îl urăști, nu te poți hotărî dacă să arunci cu ceva în el sau să-l arunci pe el în pat.

Că nu te lasă niciodată să ieși din cameră, atunci când fugi de tine.

Că ziua ta proastă și ziua lui bună fac o zi perfectă. 

Și poate ai să reușești pentru o clipă să-și dai seama că trăiești într-un prezent compus, și că “the one” s-ar putea să fie 3, câte unul pentru fiecare etapă nebună a vieții tale, că e mai natural să iubești decât să bifezi și că uneori mister “right now” e mai important decât mister „right”.