sâmbătă, 6 septembrie 2014

Refuz să fiu o "doamnă"



Urăsc etichetele. E și așa suficient de greu să ajungem la rădăcina sufletului nostru și a celui de lângă noi fără să ne împiedicăm pe drum de tot felul de bolovani pe care stau scrijelite indicații de genul “Drum periculos”, „Afemeiat”, „Curvă”, „Doamnă”, „Femeie de carieră”, „Burlac convins”, „Bărbat moale”, „cu bani” sau „fără scrupule”, „făt frumos”, etc., etc.

  Sursa foto: http://www.horse-wallpaper.com

Nu mi-am dorit niciodată să fiu o doamnă. Sau poate m-a atras cumva ideea privind ecranizări ale lui Jane Austen sau Charlotte Bronte, cu domnișoare firave și angelice, îmbrăcate în mătăsuri fine, fluturând timide din evantaiele viu colorate și salvate inevitabil de un cavaler pe un cal alb. Nu, din păcate nici măcar atunci. Aș fi fost fata grăjdarului care călărește bărbătește cel mai frumos murg al stăpânului când familia nu e acasă.

Recunosc logica fiziologică a unui sistem nervos care nu poate funcționa altfel decât în clasificări generale. Și totuși îmi place să cred că putem mai mult. Îmi place să cred, că printre rețelele standard se ascunde un binoclu magic pe care suntem perfect capabili să-l îndreptăm asupra noastră și a celor din jur. Mă încântă idei precum “prefecțiunea imperfecțiunilor” și „adevărul gol-goluț”, pentru că provocarea nu vine în a crede minciunile frumoase. Adevărata provocare a vieții este să ai curaj să desfaci cireașa în două înainte de a o mânca și găsind un vierme să ajungi la concluzia fericită că e eco. Să alegi dintre două bucăți de brânză pe cea pe care se așează musca și să nu mânânci din carnea de care nici câinele tău nu s-ar atinge, oricât de bine ar atăta.

Pentru mine doamnă înseamnă “mână de fier în mănușă de catifea”. Atât. Și mă înclin în fața celor pe care le-am cunoscut și sunt pentru mine doamne în cel mai real sens al cuvântului, și-mi dau clasă din orice punct de vedere. Sunt o inspirație pentru mine și oricine le întâlnește. Dar eu urăsc etichetele. Mă duc la biserică ocazional pentru că dacă m-aș duce în fiecare Duminică aș fi creștin și aș simți nevoia să renunț la tot ce am. 

Și nu vreau să fiu o doamnă, pentru că vreau să pot țipa din toți rărunchii, ca la ușa cortului, atunci când ceva mă doare și este singurul mod în care îl pot face să mă audă. Pentru că dacă mă rănește destul de rău, mâna mea se va transforma în palmă, știind că o va prinde înainte să-i atingă chipul. Pentru că iubesc pantalonii și țapul cu bere, și cele mai frumoase amintiri din copilărie implică semințe și coșuri făcute din ziar. Pentru că uneori vreau să port o fustă imoral de scurtă dacă mi se pare că începe să ațipească. 
Pentru că a fi o doamnă înseamnă a căuta perfecțiunea, și pentru mine tocmai opusul ei înseamnă frumusețea și farmecul vieții. Nu vreau să fiu o doamnă, pentru că simt că s-ar putea să existe ceva acolo care e mult mai bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu