Keep the change

Nimic nu doare mai mult pe lumea asta decât să simți că nu ești destul. Destul de frumoasă, de deșteaptă, de înțelegătoare, de drac, de femeie, de doamnă încât să-i fii de ajuns. 
O simți înainte să o știi. Din privirile care nu-ți mai caută ochii dinadins, din declarațiile forțate, din îmbrățișările absente, din cadourile "surpriză" îngrămădite la tine pe noptieră, cumpărate pe rând de la același magazin.

 Foto: https://www.flickr.com/photos/zubrow/

Te privești în oglindă cu ochi străini, în timp ce scoți cerceii eleganți, pe care altădată ți-i scotea el. Ultimii. Și nu știi încotro s-o apuci. Să te ascunzi în tine sau să sari la el. Te gândești la voi doi și simți că parte din tine te-a trădat fără să știi. 
Îl auzi întrând în cameră și-i prinzi în oglindă privirea de actor versat pe care i-o refuzi mută și furioasă. Îți prinzi buzele în dinți ca rsă-ți oprești cuvintele dureroase și-ți acoperi ochii cu palmele care-ți răvășesc fruntea.
Dar e un pic prea târziu pentru că ochii lui, atenți pentru prima oară după mult timp, au văzut deja hăul dintre voi, oglindindu-se într-ai tăi. Și se apropie pășind înfundat pe covorul persan adânc ca marea pe care l-ați botezat în suspinele iubirii voastre. Îți pune încet o mână pe umărul stâng pentru că doar cu atât mai ajunge la tine. Și îți acoperi urechile pentru că nu vrei să știi și auzi în schimb, într-un colț de suflet, cum începi să te destrami pe dinăuntru, sperând că totul nu e decât un vis urât.