Azi gătește pentru tine

V-ați cunoscut la un blind date într-un club de fițe. Tu simțind revolverul prieteniei în spate și intrând alene și cu presimțiri de pandemie și ploi torențiale. El plictisit să-l mai bată băieții la cap “you need a woman” și să-l tot împingă în toate colegele și cunoștințele lor. Amândoi ați venit pe un ultimatum: “Dacă nu merge, mă lăsați în pace”. Și v-ați potrivit ceasurile gen misiune specială cu T0 în maxim 2 ore de la aterizare și sonerii setate strategic sub formă de apeluri de urgență. 

 

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/93963757@N05/

L-ai ghicit de departe pentru că era tu în formă masculină. Plictisit, stresat și cu aceeași atitudine somewhere else. Nici prea înalt, nici prea scund, la fel de normal ca tine și similar de interesant. A pornit cu dreptul, cu o strângere de mână sinceră și hotărâtă, și te-ai gândit că măcar are suficient aer în plămâni cât să stea drept. Nici cuvintele nu te-au alungat în termenul limită și din melodie în melodie, între pahare și vorbe, ceva a început încet, încet să se miște. Fără cutremure zguduitoare sau revelații surpriză. Încet și lin ca apa de la robinet când nu vrei să trezești vecinii spălând vasele la 3 noaptea.

Ați supraviețuit trei săptămâni întregi. Fără priviri zilnice, pentru că ești mai precaută ca cercetașii marinei americane, dar cu discuții lungi în telefon, zile trăsnite în parcul de aventuri și plimbări peste o înghețată de ciocolată cu mentă și glume pe care sunteți amândoi surprinși că le înțelegeți. 

În seara asta gătește pentru tine. A trecut atâta timp, că nu mai știi care-i deadline-ul normal și te întrebi dacă-ți mai aduci aminte cum se face. Cum să-l privești făcându-și de treabă în bucătărie, cum să stai la masă într-un apartament gol doar cu el, la câțiva centimetri distanță, cum ajungi de acolo la a mânca cu aceeași furculiță. Nu e Brad Pitt și nu seamănă deloc cu Collin Farrel, decât dacă stingi și becul, și luna. 

Dar în mulțimea de la semafor, ochii lui te vad doar pe tine și prima dată când te-a sărutat, în raionul de cărți SF de la etajul 1, ai simțit exact ce ți-a spus el ca o subtitrare “Nu m-am putut abține”. Ai zâmbit surprinsă și i-ai întors gestul pentru că nu-ți place să rămâi datoare. Îmbrățișările voastre sunt 2 cabluri de curent electric în același manșon și când nu vă țineți de mână, mergeți din greșeală umăr lângă umăr sau cot lângă cot, pentru că pârghia funcționează doar cu punct de sprijin. 

Și acum stați amândoi cuminți, înghesuiți unul într-altul pe canapeaua mare, după o cină la care nimeni n-a fost atent la mâncare și gurile visau la altceva. Mâna ta dreaptă s-a împletit cu mâna lui pentru că beți dintr-un singur pahar și nu aveți nevoie de toate. Televizorul e setat pe programul CFR și voi vă uitați absorbiți de acțiune și peisaje. Tu tresari la fazele tari și el te strânge în brațe să nu cazi. Până când iar nu se poate abține, și lași paharul jos ca să-l ajuți. Canapeaua e mare, dar voi sunteți amândoi pe același bilet de tren și vă așezați mai bine încercând să ocupați un singur loc. Pentru că cine a zis că e ca mersul pe bicicletă era începător. Cu perechea corectă de plămâni e ca respirația, mereu vie acolo în tine, unde încearcă el să ajungă.




by Josephine Marcu