Dacă ar fi fost, nu s-ar fi povestit

Cu toții avem câteva rânduri scrise tremurat într-un jurnal de copilărie precoce, sau adolescență imatura, care descriu un Făt Frumos sau o Ileană Cosânzeană, prea rupți din poveste, ca să fi îndrăznit un gest. Unora ni s-a întâmplat mult mai târziu, în aere liceene pline de hormoni intelectuali, sau pe bănci de facultate roase de curiozitate și nerăbdarea pauzei de cafea.

 Foto: Daniel Horazio Agostini

Poeziile îi spun “iubire neîmplinită” și cică e ideală, pentru că realitatea n-a stricat-o. Nu cu micile detalii neplăcute care se întâmplă când întinzi mâna să atingi, urechile să asculți sau buzele tremurătoare să săruți un idol din carne și oase, care se dă jos sărind de pe piedestal în secunda doi. 

Și a rămas acolo undeva în suflet, ani întregi, ca o capsulă a timpului îngropată în curtea din spate, în care fiecare dintre voi ați ascuns ce aveați mai prețios.

Pentru unii e o lumină slabă de felinar plin de fum, care-și face simțită prezența doar în nopțile grele, în care luna nu răsare și stelele se ascund timide în nori groși aducători de ploaie sau furtună. Pentru alții e o pagină albă pe care nu mai țin minte ce au scris. 

O amintire în tonuri sepia pe care o îmbrățisăm în momentele de singurătate, denumite filosofic „între două relații” sau în clipele în care uităm cine suntem și pe cine căutăm. Și atunci idealul se uită în trecut, în loc să privească în față. Ce s-ar fi întâmplat dacă... Unde ai fi fost acum ...?

Nu regretăm cu adevărat decât ceea ce ne-a fost prea teamă să facem. Un sărut furat în grabă în recreație, un trandafir în bancă înainte de examen, un bilețel băgat sub ușă, o invitație la cafea. O mie de gânduri într-un balon, fără o faptă care să le dea drumul spre cer. Dar regretele sunt ca prajiturelele chinezești cu răvașe, nu-ți arată o viață, nu-ți vorbesc în paragrafe și poze, îți spun doar două vorbe, fără punct, pentru că se taxează la literă: Never again 

Pentru că guess what. Ești în culmea maturității, un el masculin în toată splendoarea afacerilor, o ea splendidă în toată minunea frumuseții, și încă mai scrieți povești pe file de jurnal despre o ea care ți-a furat privirea în metrou, dar a coborât la următoarea stație. Despre un el care ți-a oprit inima în lift, dar aveai mâinile ocupate cu sacoșele. De parcă ați aștepta și-a doua dublă ca să iasă bine, fără să știți că deși pământul e rotund, trenul vostru nu va mai trece niciodată prin același loc. 




by Josephine Marcu