Înghețata copilăriei

Te simți mică. Little not small, așa cum stai pe scaunul tapițat subțire pe terasa plină de umbrele. Te lași puțin într-o rână, pentru că scaunul nu are perne și mănânci enervant de încet înghețata preferată, tocmai pentru că-ți place la nebunie și nu vrei să rămâi fără ea.

 Sursa foto: http://www.chssd.org

Te simți mică, privind la vâltoarea de oameni obosiți și preocupați, care trec pe stradă fără a te vedea pe tine, fără a se vedea unii pe alții și uneori chiar fără a se vedea pe ei înșiși. Și-ți zici cu tristețe că ai trăit prea puțin și au trecut prea mulți ani. Prea multe nefericiri pe care nu le-ai gustat încă, prea multe griji care n-au mâncat încet bucățele din tine, prea multe gânduri negândite și prea multe vorbe nerostite sau neascultate. Și aștepți cu nerăbdare să crești, fără să știi clar ce vrei să fii când vei fi mare.

Pentru că ideile îți zburdă încă prin minte și deși ai gustat și felul 1, și felul 2, și felul 3, încă nu ai găsit drumul pe care să simți că picioarele merg singure fără să fie nevoie de joc de glezne. Te încânți cu crema rece pe bucăți crocante de napolitană, ascultând un artist rătăcit cântând o piesă plină de zorzoane și artificii. Și te bucuri că nu ești el. Pentru că în jocul tău de x și 0, tu încă simți că mai ai mutări și chiar dacă nu vrei musai să câștigi, ți-ar plăcea să ieși în avantaj. 

Și te întrebi cum poți vedea uneori în ochi tineri finalul. Mulțumirea cuminte dar nesatisfăcută, oboseala rodajului în aceleași încăperi și renunțarea acoperită frumos sub iluzia descoperirii eterne. Pentru că tu nu știi încă să termini, și nu știi încă să renunți. Știi doar să începi și știi doar să continui. Și te întorci mereu aici, la înghețata copilăriei, unde vârsta nu contează pentru că porcii pot zbura și totul e posibil dacă îți pui mintea și sufletul gaj. 

O iei mereu de la capăt, pe un alt drum, cu alți oameni, cu alt chip, căutând scara cu trepte tăiate în suflet care duce la cine ar trebui să fii și la cum ar trebui să trăiești pentru că viața ta nu e doar una, e un șirag de mărgele care se întind sidefii căutând soarele.