Honey e
o cățelușă albă cu pretenții de nea tăiată scurt, care-și ascunde zilnic petele
crem de pe coadă, în scuze de umbre căzute strâmb din copaci. Se trage din rasă
regească de Chihuahua cu ADN îndoit cu maidanez mândru de București, pe care-l
ascunde tacticos în mersul țanțoș de divă neînțeleasă de plebe.
Foto: Bby
Adolescentă cu tupeu de un an abia împlinit, Honey
are în viața personală o regulă simplă: “Dacă nu poți să mă prinzi, nu ești
interesant”. Și-a așezat la rând, cu nasul în coada ei stufoasă de veveriță,
toți maidanezii, purii și semi-zeii cartierului care au intrat în cantonament
din a doua zi de Paști. Dar Honey aleargă repede ca vântul și-n zig-zag ca
lunetiștii, și-i lasă pe toți cu buza umflată și limba scoasă fără drept de
apel.
Mai ales pe Ricky. Șoricar, pur-sânge săracul, cu
picioarele de-o șchioapă în care se împiedică uneori din cauza vitezei și
urechi de elefant lăsat liber de la grădina zoologică. Mă așteaptă în fiecare
zi când vin acasă, în fața scării. Își înfoaie pieptul ascuțit ca un curcan
și-și îndreaptă mascul feroce urechile nesfârșite ca să mai câștige înălțime și
greutate:
- O iubesc, doamnă, pe bune c-o iubesc. Am stăpân cu
casă și mașină și depozit de oase la bancă cu dobândă.
Facem zilnic trei ture de formă prin parc pentru că
Honey simte că-și irosește viața. Născută pentru protipendadă, cu ochi de
Monalisa și năsuc umed de domniță nescoasă în lume, Honey n-ar mai vrea să
doarmă. Sau să doarmă, dar să-l viseze.
Am schimbat parcul, am schimbat traseul, și-ntr-o zi
de iarnă cu ieșire de urgență tot la blocul din colț, lângă gașca veche, dar un
pic mai încolo, un flocos Brad Pitt cu ochi ascunși în breton de bad boy, o
încolțește într-un gard. O aleargă în zig-zag ca vântul printre blocuri, și rapid
ca lunetiștii o mai prinde o dată între o tufă înghețată cu scaieți și o
bordură de scară cu intrare înaltă. Sub priviri resemnate de masculi castrați
pachet, Honey îl măsoară cu stele-n ochi și zâmbet de “Ia uite, dragă!” și-l mai ia în
test drive o tură.
Bad boy aleargă de-i merg fulgii și-i zboară lin
blana lungă și lucioasă, ca-n instantanee cu Lassie pe câmpii aurii, în
fragmente alese de Frank Sinatra. Honey zboară și ea cu gândul, la second date
și second level și zgarda roșie din piele pe care ar fi trebuit să o poarte
astăzi. Până când, cu botul pe labe și cu limba tot acolo, se așeză tacticos ca
o regină, picior peste picior, așteptând flăcăul să scoat-un pix pentru număr
de telefon sau adresă fixă.
Flocosul și-azvârle bretonul din mers și o privește
în ochi analizând oferta și evaluând puicuța. Mai face un pas, mai face doi
și-apoi întoarce în slow motion de adio, fundul sferic fără coadă, cu fesele
dolofane dispărând sfidător în amurg:
- Sorry Honey, dacă nu ți se-ncurcă în perie când te
piaptănă, nu ai farmec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu