So, Jack ... Have you ever been really hurt?

Îl întreabă Debra Winger pe Anthony Hopkins în "Tărâmul umbrelor", astăzi pe la prânz, într-o încăpere de Oxford academic ușor întunecoase și semi-intimă, cu tavanul jos și geamurile acoperite de perdele albe. În mod normal, filmele bune îți iau mintea și o țin captivă în lumea lor pentru cele aproape două ore cât te scot din viața ta și te duc într-a altora. Mai deștepți, mai bogați, mai nebuni, mai curajoși sau mai fericiți decât tine. 

 

Sursă foto:Chris JL

Oboseala ultimei nopți mi-a trimis însă azi mintea pe lângă vocea educată cu ton studiat și emfază elegantă pe ideile importante, și-a fixat o privire încruntată și nedumerită pe întrebarea personală și îndrăzneață, atipică locului și momentului. Cum adică dacă ai fost vreodată rănit cu adevărat?

Cu adevărat pentru cine? După ale cui standarde? Pentru cel care te-a rănit? Doar acțiunea îi aparține. Cine să știe mai bine dacă rănirea a fost făcută cu adevărat sau nu, decât cel sau cea, care poate a mințit fără să clipească făcându-te să plângi până când plămânii au refuzat să mai primească aerul și lacrimile au început să aibă consistența nisipului? Cine, dacă nu cel sau cea care a plecat voit sau fără întoarcere lăsându-ți sufletul împietrit în urma lui sau a ei, și în fața tuturor celorlalți? 

Există acolo undeva în societatea noastră atotcunoscătoare un nivel al durerii care înseamnă adevărul? Un grup de bătrâni cu barba sură și femei cu fețele brăzdate de riduri care au trecut de toți și prin toate și îți pot spune dacă rana ta e adevărată sau doar ți se pare?

Normal ar fi să fie așa. Să știm toți când tu ai fost rănit cu adevărat. Să știm ce înseamnă și cum se simte. Poate dacă am înțelege, nu am mai face-o. Dar nu e.

Pentru că adevărul oricărei răni e doar în tine. Indiferent că e vorba de moarte, despărțire, minciună, trădare sau indiferență. De la zero la infinit, numai barometrul tău știe presiunea și temperatura înghețului. Chiar dacă altcineva a făcut-o, numai tu știi ce a făcut cu adevărat. Pentru că rănirea nu e dărnicie cu sumă zero și cine o face nu o dă mai departe. Și nici nu scapă de ea dacă a primit-o și el în dar.

Și atunci de ce să întrebi dacă ai fost cu adevărat rănit, când faptul că rana a fost făcută de altcineva nu contează? Ceea ce contează e dacă tu te-ai simți rănit cu adevărat vreodată. Pentru că e singura formă a întrebării la care poți cu adevărat să răspunzi.