Vine într-o dimineață iubirea și-mi bate la ușă

Vine într-o dimineață iubirea și-mi bate la ușă. Cum m-o fi găsit, nu știu. Că nu stau în nume propriu, în cartea de telefon nu-s trecută și abonamentul de Radio-TV îl plătesc prin alianță.

 

Foto:Justin Vidamo

Și bate. Bate de-mi trezește vecinii și-mi scoate din sărite mâța care mai are puțin și-ncepe să latre. Verific patul de scame și holul de noroi de la ploaia de aseară și cu părul prins frumos în coadă, să dau bine și să-mi vadă ochii, deschid.

- Bună dimineața, duduie.

- Bună dimineața. Pe cine căutați?

- Pe dumneata mânca-ți-aș ochișorii, râde iubirea știrb. Ți-am citit în stele și ți-a venit timpul, n-am ce să fac. M-am foit, m-am învârtit, m-am dat că nu ești și că nu te găsesc, dar nu mai am ce-ți face. Mi-a făcut șeful reclamație că trăiești pe gratis și ai luat cu împrumut fără dobândă. Și nu se poate. E de ajuns unul, că după aia vor toți.

- Mă scuzați, nu vă-nțeleg.

- Normal că nu mă-nțelegi, că altfel mă cunoșteai mai demult.

- Cred că faceți o greșeală.

- Am făcut maică, acu 2000 de ani când am acceptat jobul. Dacă știam în ce mă bag, alegeam una cu dată de expirare.

- Toate job-urile sunt grele. Ce doriți mai exact?

- Nu ce doresc eu e baiul. Ce doriți voi mă chinuie pe mine. Că m-au pictați toți cu aripioare și cârlionți,  și m-ați cântat în harpe și zumzet de albine și nu mă recunoaște nimeni când mă vede.

- Sinceră să fiu, nici eu nu vă recunosc. Sigur n-ați greșit ușa?

- Nu, maică, ușa-i bună. Balamalele-s problema, că-s ruginite și clanța de-o ține închisă. Dar ușa-i bună.

- Da, scârțâie puțin.

- Maică, ăsta nu-i scârțâit, e muget. Ori o ungi, ori o lași dechisă.

- Cum s-o las deschisă? Că intră hoții.

- Stai liniștită, că nu vine nimeni să-ți ia ce nu știe nimeni că ai.

- Ei, mai trec tot felul de ciudați prin zona.

- Nu știu cine-i mai ciudat maică, ăla care trece o dată pe aici, sau tu că nu mai pleci?

- Unde să plec?

- Unde vrei, numai pleacă.

- De ce să plec dacă-i casa mea? Pleacă dumneata.

- Maică, un om nu-i o casă, e o mănăstire. Și n-am cum să plec că abia am venit.

- Bine, rămâi, dar stai pe hol că am treabă.

- Da maică, ai treabă, dar nu din care crezi tu.

- Dar de care?

- Din aia de care-ți fuge prin minte, dar nu-ți iese prin degete și te mănâncă noaptea când n-o scarpini ziua.

- Bine, bine. Mă scuzați, nu mai am timp să stau.

- Nu maică, nu mai ai. Închide ușa, dar adu-ți aminte să n-o încui.

- De ce?