Este o
necunoscută interesant de interesată pe un subiect aleatoriu, care arareori
apare întâmplător. Se naște uneori dintr-o confuzie vecină cu iluzia, câteodată
dintr-un presentiment asemănător cu certitudinea și în situații mai rare,
dintr-o claritate rudă de gradul întâi cu răspunsul, când este mai mult o
verificare de tip test grilă și mai puțin un examen clasic cu rezultat
neașteptat.
Sursă foto: Oberazzi
Pentru
toți este un semn clar de viață inteligentă, pe o planetă care se învârte ușor,
în fiecare dimineață, în jurul ceasului deșteptător între a exista, a trăi și a
crea. Pentru unii e o problemă gravă, pentru că necesită o reacție neobișnuită.
Pentru alții este semn divin al compatibilității și speranța comunicării
directe cu o altă ființă bipedă cu capul pe umeri.
Unii o
folosesc ca pe o undiță de pescuit monezi de aur. Alții ca pe o sondă cu care
caută sensuri și înțelesuri în profunzimi pe unde nu a călcat niciodată
petrolul. Mai sunt și cei care o confundă cu o armă care intimidează prin
lungime și direcție.
O parte o
îndreaptă uneori sinucigaș către propria ființă, doar pentru a renaște mai
plini de ei, în singura formă în care plinul de tine e de bine și nu de rău. Restul
preferă să o folosească doar ca amatori, cu reglajele pe default, în schimburi
monotone și superficiale menite să le îmbrace dezinteresul față de tot, într-o
cunoaștere aparentă și mângâietoare de orgoliu despre toate.
Are mereu
un rezultat, chiar și atunci când răspunsul este zumzetul unui țânțar pe perete
sau tonul de apel al telefonului fără fir. Poate fi un curcubeu peste o
prăpastie fără pod, un zid de sticlă între două valuri sau o mână întinsă prin
întuneric. Își are mereu locul, chiar dacă uneori nu și-l găsește, începe cu
prima privire nefocusată a bebelușului către viață și se
termină cu ultima întrebare la care numai protagonistul află răspunsul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu