Aproape că-mi
pare o îndrăzneală prea mare să-i scriu numele și să mă risc să pară că înțeleg sau știu. Pentru că nu e nici una, nici alta. Și-atunci am să-i spun simplu, jurnal.
Scris fără pretenții de calitate sau gânduri mari. Mai mult din surprinderea
pe care o trăiești când te uiți sub masca lui Batman și vezi că omul de sub
erou e mai fain ca filmul.
Foto:Danna
Eu printre Hemingway. Mi-e rușine să spun că nu-mi
aduc aminte dacă l-am citit înainte de luni. Programa școlară își aduce aminte
mai bine ca mine. În rest, mi-e mintea plină de statuete de aur care sună a
Oscar și miros a Nobel, și îl văd ca un zeu la care nu trebuie să te închini și
să-l întrebi în descântece, pentru că-ți vorbește simplu și de la sine. Trebuie doar
să-l deschizi.
Dacă-l știi după nume și faimă ca mine, ai să
citești prima pagină și-apoi ai să cauți pe copertă o notiță ascunsă care să-și
dea de știre simplu, că ți-a picat în mână un draft de lucru. Fără corecturi de
editor și înflorituri de gânduri gândite a doua oară. Eu așa am făcut.
Dar nu. E doar el. În
fraze scurte și simple. Pe alocuri atât de banale că te relaxezi tăcut în scaun,
și-ți permiți să-ți faci un ceai pentru că stai de vorbă cu un prieten.
Am făcut un ibric. Pentru că Hemingway mă-nvață
răbdarea și mă întoarce la primii pași. Tot vreau să sar și mă opresc. N-am
timp să-mi iau avânt, pentru că frazele sunt prea scurte și punctul îmi spune că
n-ar trebui să merg înainte, decât dacă am citit și am înțeles. Și știe el bine
ce spune.
Pentru că Hemingway scrie ca Chopen sau Verdi pe clape, și muzica își dezvăluie farmecul dacă-i asculți povestea de la cap la coadă. Fiecare frază e o
bucățică dintr-un suflet, dintr-o lume și dintr-un personaj. Și când mi-am
întins mai bine picioarele și mi s-au dilatat pupilele de plăcere liniștită pe
câmpii pustii de țară sau lângă un pahar de whisky băut în fața focului, cu
picioarele în cizme prăfuite, vine.
Virgula, curba drumului sau cuta pălăriei.
Detaliul mic pentru care am citit până atunci, umbra din colțul ochiului care
trădează sufletul și gândul adânc care mă zăpăcește de două ori în același rând. Tot într-o frază scurtă și-n cuvinte simple. De-mi vine să
mă uit sub pagină să văd de unde iese atâta simțire. Și ăsta e Hemingway pentru
mine. Picătura care tulbură apa limpede și-mi arată printre cercuri că mă-nșelam amarnic când credeam că nisipul și pietrele sunt atât de aproape de mine. Când credeam c-am înțeles tot, dar de fapt n-am văzut încă nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu